Inspiraţie de viaţă
Ce altă inspiraţie de viaţă mai puternică să avem decât verdele fecund, plin de freamăt, de mişcare, de reînnoire, de renaştere?
Fiecare dintre noi se simte renăscând odată cu primii ghiocei, cu primele fire de iarbă. Noi absorbim aroma pădurii, lăsându-ne paşii să ne poarte prin poieni înverzite sau inspirând din forţa muntelui înveşmântat în haina lui de pădure seculară. Verdele preia aceste senzaţii şi le transmite şi în lipsa primăverii, devenind un simbol al acesteia.
Pentru fiecare dintre noi verdele este simbolul vieţii, al prospeţimii, al renaşterii, asemenea primăverii…
Complementar roşului, verdele arată cealaltă faţă a vitalităţii. Ne învaţă să revenim la viaţă, să fim mereu proaspeţi, animaţi de dorinţa de a trăi, de dragostea pentru natură.Pornind de la dragostea pentru natură, extindem sentimentul la dragoste pentru tot ceea ce există, pentru întreaga creaţie, dragostea pentru noi înşine, dar şi pentru cei din jurul nostru, respectul pentru ei, compasiunea, înţelegerea, aprecierea lor, ca şi a noastră, de altfel.
Verdele ne învaţă să avem o altfel de relaţie cu noi şi cu ceilalţi, o relaţie bazată pe afecţiune, pe iubire, o atitudine pozitivă faţă de noi înşine şi faţă de ceilalţi, faţă de valorile creaţiei. Admirându-i pe ceilalţi, lăsăm frumosul să ne umple sufletele.Integrând verdele, învăţăm să apreciem competenţele celorlalţi, ni se dezvoltă discernământul profesional, social. Începem să întreţinem relaţii armonice cu ceilalţi, ceea ce este benefic şi pentru noi şi pentru ei şi ne ajută să legăm prietenii sincere şi de durată.
Dacă în plan fizic verdele coordonează timusul, glanda creşterii (care se atrofiază la adult) şi imunitatea, reflexia acestei funcţii în plan psihic este formarea unei atitudini de maturitate, de iubire necondiţionată, de detaşare, de lipsă a fricilor, ceea ce creează o imunitate psihică.
Folosirea şi buna asimilare a verdelui induce o funcţiune armonică. În relaţiile cu ceilalţi se trăiesc sentimente de acceptare, disponibilitate afectivă, compasiune, serviabilitate, dar decentă, ca şi atitudini de exprimare a omenescului, a căldurii sufleteşti.
Alimentându-se cu forţa verdelui, omul se simte însufleţit de o bucurie profundă, se simte în contact cu sufletul, ceea ce determină generozitatea sa, dorinţa de a oferi şi de a primi, de a manifesta blândeţe, tandreţe, ataşament, deschidere spre lume, comunicativitate, jovialitate, vivacitate, sociabilitate. De asemenea, creează cu uşurinţă noi legături, întreţine relaţii de grup, se simte aparţinând grupurilor în care se integrează, are o personalitate puternică, are forţa de a merge mereu mai departe, cu curaj şi cu încredere în sine şi în ceilalţi.
Dacă ne lasăm inspiraţi de natură, nu putem să negăm splendoarea lecţiei ei de iubire, avem doar de asimilat verdele mării, verdele ierbii, verdele munţilor şi să îi urmăm exemplul de a aduce verdele în jurul nostru şi în noi.