Maiestuozitate celestă

Umplându-se cu cel mai frumos albastru în întreaga fiinţă, omul capată o elocvență deosebită, se exprimă cu uşurinţă, îşi exteriorizează gândurile, emoţiile, senzaţiile, sentimentele, prin cuvânt, prin gestică sau prin activitate creatoare; el se arată aşa cum este, cu onestitate şi sinceritate, fidel sieşi, nu-şi ascunde opţiunile, dorinţele sau vulnerabilitatea.

Albastrul, în interiorul fiinţei, controlează zona gâtului, coordonând tiroida şi paratiroidele, dar şi corzile vocale şi întregul sistem fonator şi simţul auzului.

Este vorba de zona de manifestare a cuvântului, care prin efectul său eliberator permite tolerarea suferinţei şi frustrării, dar, progresiv, acordă accesul la gândirea eliberată de dogme şi norme înrădăcinate în om, la fiecare generaţie în parte, în intenţia e a crea un tipar comportamental general acceptat de societate, deşi uniformizează o serie de manifestări individuale originale.

Armonizarea cu culoarea albastră dezvoltă empatia, ascultarea celuilalt, ascultarea propriei voci interioare, ne dezvoltă abilităţile de exprimare, de comunicare, cu sine şi cu ceilalţi, întreţine o bunăstare a verbalizării, evitând tulburările de limbaj. De asemenea, ajută la vindecarea timidităţii, a lipsei de încredere în sine, în intuiţia proprie, dificultatea de a lua decizii precum şi a incapacităţii de a analiza propriile emoţii şi sentimente. Vindecă teama de a nu fi dezaprobat sau respins.
Dar zborul nostru nu este doar avântul zilei, ci şi o lansare în maiestuozitatea nocturnă a cerului de cerneală, a înaltului indigo.

Asimilând în noi vibraţia culorii indigo, cresc premisele întoarcerii la o gândire intuitivă, creşte sensibilitatea perceptivă, dezvoltând intens planul conştiinţei, ceea ce duce la obţinerea unor capacităţi imense de concentrare, atenţie, vizualizare, imaginaţie; intelectul lucrează în strănsă legătură cu intuiţia; creşte receptivitatea şi capacitatea de procesare informaţională.

Lipsa acestei culori sau o prezenţă insuficientă poate conduce la inflexibilitatea gândirii, chiar sărăcie a gândirii, mergând până la lipsa de realism, concepţii fanteziste despre lume, tendinţa de a interpreta funcţie de propriile dorinţe şi emoţii; se pot produce confuzii şi tulburări de gândire.
Noaptea, cadrul predilect al trăirilor onirice, este spaţiul cel mai intim, spaţiul de reculegere, de refacere, de regenerare a trupului obosit de activitatea de peste zi, în timp ce spiritul se înalţă liber spre înaltul astral indigo, ca spre o poartă a eliberării, de unde se întoarce încărcat de mireasma celestă, asemenea unui împărat învesmântat de mantia sa de catifea brodată cu stele.

Înaltul infinit şi abisul fiinţei umane se confundă şi se contopesc într-o metamorfoză continuă, în care omul parcurge spaţiul celest alternativ cu spaţiul profan şi se autodefineşte.