Decor, decoraţie şi arhitectură

Deşi arhitectura poate apela la decoraţie pentru a-şi exprima plenitudinea imaginii, îşi propune cel mai puţin să fie considerată ea însăşi un simplu "decor". Diferenţa pe care o poate exprima prin prezenţa sa funcţională şi estetică în timp, legitimează acest orgoliu pe deplin. Dacă decorul reprezintă un cadru efemer cu o destinaţie unică, nereutilizabilă, arhitectura îşi propune crearea unor obiecte cu rol de solist principal pe scenă, al cărei decor devine însuşi oraşul.

Decoraţia poate exprima moda (stilul) unei epoci.

Astfel, stilurile Baroc sau Rococo au impus, de exemplu, utilizarea ornamentaţiei bogate, chiar abundente, influenţând atât expresia exterioară, cât şi cea interioară a clădirii. În acord cu evoluţia societăţii, curentul modernist a promovat abandonarea oricărui "gest inutil", Brâncuşi inventând "forma perfectă", iar mai târziu Mies Van der Rohe postulând, fără posibilitatea de a negocia, "Less is more". Ce devine astfel elementul decorativ în perioada post-modernă? Anii '80 reiau utilizarea unor elemente decorative clasice folosite însă schematic prin reinterpretare, suprafaţa lisă find preferată formelor complicate prin prezenţa elementelor decorative. Acelaşi curent inversează şi contrazice chiar rolul arhitecturii, decorul fiind preferat ca soluţie arhitecturală (Aldo Rossi, Teatro del Mondo).

Astăzi, decorul şi arhitectura sunt concepte relativ dificil de conciliat, limita între echilibru şi kitsch fiind însă poate prea uşor de depăşit.

Se poate afirma faptul că un obiect de arhitectură necesită utilizarea elementelor decorative aşa cum o figură are nevoie de machiaj pentru a-şi evidenţia subtilitatea formelor şi a detaliilor. Considerând formele şi soluţiile geometrice a căror armonizare trebuie să constituie unul din scopurile centrale ale unui arhitect, un pas următor aduce în prim plan ceea ce am numit "înfrumuseţarea" obiectului prin decorare, propunerea finisajelor exterioare şi a modului în care acestea ajută exprimarea volumului în ansamblu, prin utilizarea unor materiale adecvate şi game cromatice armonioase. Modul de a decora o clădire diferă în funcţie de zona culturală, geografică, pornind de la arhitectura populară şi ajungând la cea "cultă". Utilizarea unor materiale specifice (lemn, mozaic, cărămidă, etc.), abordarea estetică - sunt în strânsă relaţie cu locul şi, pe lângă soluţia planimetrică şi volumetrică, vin să înscrie şi să particularizeze obiectul în contextul său. În acest fel se poate deosebi o locuinţă din Maramureş de una din Banat, stilul tradiţional utilizând simboluri arhetipale specifice. Perioada modernă aduce cu sine o uniformizare la nivelul limbajului decorativ, indiferent de zonă. Modul de a decora poate face diferenţa între o clădire urbană şi una rurală, atunci când formele contemporane acaparează expresia clădirii în ambele cazuri. Tratarea minimalistă permite luminii şi umbrei să modeleze jocul în spaţiul volumelor, preferinţa pentru o anumită tratare exterioară diferenţiind o clădire din zona nordică - cu o cromatică predominant închisă, de una din sud - unde predomină albul cu accente de culoare.

"Înfrumuseţarea" unei clădiri, trecând peste factorul subiectiv (ştiind că "e frumos ce-mi place mie"), trebuie să fie orientată către exprimarea stilului arhitectonic adoptat, armonizând prezenţa obiectului în locul respectiv, exteriorul cu interiorul, jocul volumelor, chiar o anumită modă, cu preferinţele personale ale arhitectului şi beneficiarului.