Ce trebuie să ştiu înainte să mă apuc de decorare?
- Nu vopsiţi niciodată pe vânt puternic, ceaţă, rouă, ploaie.
- Nu vopsiţi sub temperatura punctului de rouă.
- Nu vopsiţi la temperaturi mai mici de +5°C (indiferent de valoarea punctului de rouă) sau mai mari de +35°C
- Amorsa şi vopseaua lavabilă trebuie să fie de la acelaşi producător pentru că ele funcţionează în sistem.
- În compoziţia amorsei să nu se adauge vopsea lavabilă pentru că îşi pierde proprietăţile de penetrare în perete şi de suport aderent pentru vopseaua lavabilă.
- În timpul lucrului se omogenizează vopseaua pentru a se evita depunerile la fundul vasului sau uscarea acesteia.
- Fiecare strat se va aplica numai dupa uscarea celui precedent.