Case contemporane pentru cotidian
Culorile vieții tale trebuie să te urmărească și acasă. De data aceasta, podiumul îi revine stilului contemporan.
Dacă eşti pasionat de tot ce apare nou pe piaţă, dacă îţi plac designurile simple, dar de efect, şi spaţiile neaglomerate, care dau libertate de mişcare şi relaxare, atunci e clar că eşti potrivit pentru un astfel de gen arhitectural.
Stilul contemporan este caracterizat de case foarte primitoare, cu mobilă simplă, oarecum austeră, dar comodă şi fără elemente în plus. O altă caracteristică a acestui stil o reprezintă dimensiunile mari în tot ce înseamnă mobilă și accesorii.
Din punct de vedere al culorilor, îţi recomandăm să mergi pe aceeaşi linie a simplităţii şi a confortului vzual. Culorile tari, neutre, sunt cele mai potrivite (cât mai apropiate de alb şi negru) iar ca nuanţe ce pot îmbogăţi din loc în loc exteriorul pereţilor, se merge tot pe culori puternice, clare.
Îţi recomandăm un Brun savana 7, o culoare cât mai deschisă, iar pentru ramele gemurilor (preferabil mai mari pentru a creşte impresia de spaţiu şi volum) vei putea folosi un Albastru Safir 2 sau un Negru Abanos 1, ambele culori fiind tari şi mate.
Sfaturi şi sugestii:
• stilul contemporan presupune folosirea unor materiale ca metalul, piatra şi sticla;
• atunci când alegeţi mobila e bine să nu uitaţi niciun moment spaţiul de care dispuneţi şi să aveţi clar în minte, de la început, cum vreţi să-l folosiţi pentru a nu ajunge în situaţia de a "îngrămădi" toată mobila şi de a crea un spaţiu aglomerat.